Oana și Kamara și-au reproșat multe lucruri în ultimele luni și au amenințat că divorțează. Cei doi au apărut în diferite emisiuni tv, unde au susținut sus și tare că vor divorța. Mădălina, amanta lui Kamara, a fost și ea unul dintre motivele care au dus la separarea celor doi. Acum, se pare că cei doi au îngropat securea războiului.
Deși mariajul lor părea a fi pe butuci, se pare că de dragul celui mic sunt pregătiți să-și mai acorde o șansă. Cel puțin asta au dedus fanii lor din ultimele postări făcute de Oana.
„În spatele unui bărbat puternic se află întotdeauna o femeie și mai puternică care îi e alături”, a scris Oana într-un mesaj însoțit de o poză cu fiul ei. În imagine a fost etichetat și Kamara. Prietenii virtuali au fost încântați să vadă acest lucru și au întrebat-o pe brunetă dacă s-a împăcat cu tatăl copilului ei.
„Suntem ca prieteni pentru cel mic”, a răspuns Oana.
Deși Kamara a fost ținta criticilor după ce a recunoscut că s-a iubit cu Mădălina, o tânără care i-a fost o vreme amantă, se pare că și Oana a avut alte relații. Cântărețul i-a reproșat focoasei brunete că a avut relații cu alți bărbați, în timpul mariajului lor. Mai mult, Kamara i-a reproșat soției lui și că postează poze extrem de provocatoare pe rețelele de socializare.